Stiri

Informatii utile despre Certificatele Energetice

Afişarea certificatului energetic a devenit obligatorie doar pentru clădirile cu o suprafață de peste 250 mp

De la 1 februarie, certificatul de performanță energetică trebuie să fie afișat, la loc accesibil și vizibil publicului, și pentru clădirile de birouri, clădirile de comerț, hoteluri și restaurante, conform unei ordonanțe a Guvernului. Totuși, Executivul n-a precizat exact căror clădiri se aplică obligația, astfel că Parlamentul a venit cu completări, lămurind că este vorba de construcțiile cu o suprafață utilă totală de peste 250 de metri pătrați. Până la finele lunii ianuarie, obligația afișării certificatului energetic revenea doar proprietarilor şi administratorilor clădirilor de interes sau de utilitate publică.

Extinderea obligaţiei de afişare a certificatului de performanţă energetică şi creşterea amenzilor pentru nerespectarea acesteia sunt măsuri incluse în Ordonanţa Guvernului nr. 13/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 68 din 29 ianuarie. Deşi actul normativ a intrat în vigoare pe 1 februarie, prevederile referitoare la înăsprirea sancţiunilor sunt valabile din data de 28 februarie.

Nu doar proprietarii/administratorii clădirilor de interes şi de utilitate publică trebuie să afişeze, într-un loc accesibil şi vizibil publicului, certificatul de performanţă energetică. De la începutul lunii februarie, obligaţia revine şi proprietarilor/administratorilor altor tipuri de clădiri vizitate de public în mod frecvent„În scopul informării publice privind consumurile energetice în clădiri şi al mobilizării deţinătorilor acestora în promovarea acţiunilor privind creşterea performanţei energetice a clădirilor, certificatul se afişează la toate categoriile de clădiri de interes şi de utilitate publică, precum şi la cele prevăzute la art. 6 alin. (1) care sunt frecvent vizitate de public”, scrie în documentul amintit.

Mai exact, se face referire la clădirile de birouri, de comerţ, de învăţământ, spitale, hoteluri, restaurante, construcţii pentru activităţi sportive, precum şi orice alte tipuri de clădiri consumatoare de energie vizitate frecvent de public.

Deoarece Guvernul n-a specificat ce înseamnă, mai precis, o clădire vizitată frecvent de public, parlamentarii au introdus unele completări prin Legea nr. 156/2016 privind aprobarea OG nr. 13/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor. Documentul a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 543 din 19 iulie și se aplică de astăzi. Concret, o clădire vizitată frecvent este orice clădire cu o suprafață utilă totală de peste 250 mp „în care se desfășoară activități cotidiene sau periodice de interes general și/sau comunitar, social, cultural, comercial și altele asemenea și care are spațiu/spații cu funcțiunea/funcțiuni destinată/destinate accesului și prezenței publicului temporar sau permanent în acesta/acestea”.

Până la 31 ianuarie, aşa cum se arăta în Legea performanţei energetice, obligaţia de a afişa certificatul se adresa doar proprietarilor/administratorilor de clădiri de interes sau de utilitate publică. Dacă la acel moment amenda pentru nerespectarea obligaţiei era cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, din 28 februarie aceasta este cuprinsă între 1.250 şi 2.500 de lei.

Certificatul de performanţă energetică este un document în care se indică performanţa energetică a unei clădiri sau a unei unităţi de clădire, care cuprinde date cu privire la consumurile de energie din construcţie şi, dacă este cazul, recomandari pentru reducerea acestora.

În altă ordine de idei, din februarie s-a instituit şi obligaţia deţinătorilor clădirilor publice de a pune în aplicare, în perioada de valabilitate a certificatului, măsurile recomandate incluse în acest document. Asta înseamnă, în principiu, expertizarea tehnică structurală şi auditul energetic al clădirii existente, proiectarea, executarea şi recepţia lucrărilor de intervenţie.

Notă: Orice ordonanță emisă de Guvern trebuie să fie aprobată prin lege de Parlament, pentru a-și produce efectele în continuare. Astfel, parlamentarii pot aproba actul fie în forma emisă de Executiv, fie (ca în cazul de față) cu anumite modificări și completări, însă există și posibilitatea respingerii acestuia.

Certificatul energetic, obligatoriu la vânzare sau închiriere

Vânzarea sau închirierea clădirilor/unităţilor de clădire nu se poate face în lipsa unui certificat de performanţă energetică, stabileşte Legea nr. 372/2005. Mai precis, potenţialul cumpărător sau chiriaş trebuie să primească o copie a acestui document înainte de încheierea contractului.

„Pentru clădirile sau unităţile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire pe care urmează să o cumpere/închirieze, după caz”, dispune actul normativ.

Atunci când este încheiat contractul de vânzare-cumpărare, proprietarul trebuie să transmită certificatul original către noul posesor, se mai arată în lege: „La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar. La data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului”.

Orice contract de vânzare-cumpărare încheiat fără punerea la dispoziţie a copiei certificatului de performanţă energetică este supus nulităţii relative şi este anulabil. Conform Codului civil, nulitatea relativă poate să fie invocată doar de persoana al cărei interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată.

Articol preluat din site-ul avocatnet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *